joi, 28 mai 2009

Către discipoli (CXCVIII) (Cîntec napolitan)

Doamnei Aurelia Călinescu

! Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
Te caut cu desperare
şi vecinic Te-oi căuta,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea,
dar Noaptea Mare e tot mai mare
şi bezna tot mai grea!

! Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia
!

! Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta!

! Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
Te caut, Doamne, Te caut,
Trimişii-s pe urma mea,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla,
mai amînare-mă să Te laud
că nu Te pot afla!

! De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci,
De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci,
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci!

! de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa!

de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla!

! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca,
dar eu tăcea-voi, tăcea-voi tare
şi m-oi întuneca!

! mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
mă vei striga cu strigare,
cu lumină lumina,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa,
dar trupu-mi rană în vindecare
şi-o-nchide geana sa!

! Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
Te vedeam, Doamne, prin rană
şi vecinic nu Te găseam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam,
la suferinţă cumplită hrană
şi dulce Te aveam!

! mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla,
mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza,
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza!

! atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa,
atuncea de ne-am aflare
şi palmele-am înălţa
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta,
rană pe rană în sîngerare
noi ne-am tot săruta!

luni, 25 mai 2009

Doina (Ultima Thule)

Domnului Victor Roncea

„Il est vilain, il n'ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“
Almanach des Bons-Enfants


! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina...
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !

! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !

! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !

! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!

! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !

! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !

! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !

! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!

! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !

! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !

! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !

! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !

! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !

! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !

! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !

!

! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !

joi, 21 mai 2009

La Casa Doinei şi-a lui Sorin

! vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!

! la Casa Doinei
şi-a lui Sorinul
vin cu luminul
din faţa mea

născut pe şase
de dimineaţă,
Schimbat la Faţă
Domnul stătea

m-a născut Muma,
m-a născut numa
să îi văd Faţa,
Lumina Sa,

să urc pe Cruce
precum se duce
Mire-Mireasă
Mire-Mirea,
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce
Lumină Dulce,
La Casa Ta

! mă tot loviră,
mă răstigniră,
plină de rane
e carnea mea,

mă potopiră
sîngiuri şi seve
ca trupul Evei
cînd se spărgea,
ţipai de groază
ca să mă vază
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

! încă o dată,
şi-ncă o dată,
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,

cînd a urlare
am strigat tare,
Tatăl în Ceriuri
mă părăsea,
numa zdrobire
şi amuţire
numa sfîrşire,
mi-i inima!

limba-mi înghite
vorbe sfîrşite,
şi-mi linge gura,
cu rana sa,

Pe Cruce stărui
ca să îmi nărui
haina de carne
ce te-ar uita
cum pot eu, Tată,
încă o dată,
să îţi văd Faţa
şi dragostea

un galbăn nufăr,
plătesc şi sufăr
că pot uitarea
Fiinţa Ta,

cît e Vecie
tot o să ţie
Tatăl pe Fiul
în mîna sa,

Fiul în rugă
precum o slugă,
plecînd genunchii
va genunchea,

nu e plînsoare
mai luminoare
Tatăl plîngîndu-şi
odrasla Sa

Tatăl rupîndu-şi
Fiul din Sine
rupîndu-l bine
să-l răstignea-
nu e plînsoare
mai luminoare
Fiul urlîndu-şi
ruperea Sa,

o adiere la
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina,

o adiere
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina!

!

vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!


Cezar Ivănescu, aprilie 2008, Iaşi, poezie publicată postum in revista Timpul,
include viziunea lui Nifon din Chivotele

Sutra XV, a Clarei

! în casa cea mai săracă
din Lume,
unde sufletul lui
Petru Aruştei plîngînd
neîncetat o să vină,
tu stai la o masă şi scrii
cu capul plecat, Clară
Lumină,
tu cobori treptele
şi de zid
te reazemi cu mîna...
oare-o să ţină?
cu genele-ţi lungi de moarte
acoperă-ţi ochii: aici
ne închid gene şi ziduri
şi ceriuri, Sufletul,
Clară Lumină !

Gîndul

! cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
că nu poţi merge printre lume singur
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
giganţi ciocani în tîmplă îl pocnesc
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?
cînd Gîndul Morţii sîngele i-a curs
cînd Gîndul Morţii ca un frate geamăn
mai mult decît un mort fără sicriu în veci
pe care-orice regat al morţii îl respinge
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
tu casa ta nu ţi-o mai părăseşti
şi gîndul Morţii-l ungi cu gura
un cal bolnav privindu-se-n oglindă
capul culcîndu-ţi pe grumazul lui
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
cu Gîndul Morţii ca un frate geamăn
simţi că enormă-i locuinţa
iar tu nu eşti vreun Cavaler de Preţ
şi Gîndul Morţii-ncet
va stinge lumînarea
şi-or năvăli gîndacii impotenţi
şi-apoi păianjenii furnicile măreţe
şi cîrtiţe la braţ
şi devorîndu-ţi Gîndul Morţii
fratele tău geamăn
sătulele fiinţe-ţi vor dormita alături
singur lăsîndu-ţi goală locuinţa
vei călca la drum
surîzător în Ţara Morminţilor
şi fiindcă-n ceruri e scris
că ai avut odată un mormînt
în Dumnezeul
simplei calităţi a Morţii
nimeni nu-ţi va mai da o locuinţă
plîngi Gîndul Morţii ca un frate geamăn
pe cine mai duci tu de mînă, frate ?

joi, 14 mai 2009

Turn

Şi pentru că duşmanul meu mi-a spus că voi muri
Eu i-am spus: caută-ţi de treabă!
Cum ai putea muri, tu, Mary?
Doar am conceput împreună acest poem!

Şi în inimă porţi înţelepciunea tuturor femeilor
Cum crucea l-a purtat pe Isus.
O, noi care ne-am aruncat fericirea
– Cum Iosif de fraţii lui a fost aruncat –
Spre a o găsi rege pe durere!

Cum ai putea muri, tu, Petre?
Care pe toate le-ai învăţat singur, ca Adam,
Pentru-a ne fi tată, şi ai pictat
Pe când alţii îşi ucideau părinţii?
Tablou-acela al tău care se cheamă
„Lupta cu forţele întunericului”.
Pe mine m-a făcut să cred că dacă vei pleca
Planeta se va ţine ca o albină pură după tine!

Ori tu, Mil, cum ai putea să mori?
Când ai venit şi-ai început să plângi,
Ascuns după gheara unei păsări,
Care-şi înfigea ciocul în palma ta dreaptă.
Ori eu. Cum s-ar putea să mor?
Când voi mi-aţi spus
Că mâine dimineaţă vom bea cafea,
Şi vom deschide gazeta-n care
Nu va apare acest poem.

Doina (Passiflora incarnata)

! voi ce l-aţi urcat pe cruce pe Hristos,
un bărbat atît de tînăr şi frumos,
lăudaţi-l mult în muzici şi-n poeme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme,
că Hristos, de dragul vostru, în piroane urcă iar din vreme-n vreme !

! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,
neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte
şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte !

! numai unul dintre voi a născocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
şi pe cruce nu-l mai lasă să-şi ia locul,
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
şi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !

sâmbătă, 2 mai 2009

Doina (Tatăl meu Rusia), înregistrare din spectacol, 2000, Târgu Neamţ

Doina (Tatăl meu Rusia)

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eşti, ca Dumnezeu şi Sfîntul Soare,
cîţi pumni în inimă-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui pereche !

! sărutu-ţi mîna, Tată bun, sărutu-ţi mîna şi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineţitele ei unghii,
mi-s mîinile tot străvezii, nevinovate, albe prunce,
putea să mi se-oprească-n loc cu totul inima atunce !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tu numărai şi-ţi întindeam palmele-nsîngerate ţia...
Te-ai fi oprit de-ai fi văzut că fiul tău de-al doilea plînge
ţi-aş linge cizmele şi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !

! Tu erai tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia...
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama,
că ni l-ai pus tu pe pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
mai mult pe mine mă băteai, spre mine-ţi abăteai urgia...
pînă spre miezul nopţii mult în casa noastră luminată
se auzea cum tu loveşti cu vrednicia ta de Tată !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
ne-ai îngrozit cu groaza ta copiilor copilăria...
m-ai prigonit, m-ai alungat din părinteasca noastră casă,
de-aceea azi picioarele mi-s tari ca fierul şi frumoasă !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia...
genunchii azi mi-i plec şi-ţi plîng singurătatea, nebunia...
mă poartă azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii,
la Noua Sofie să-ajung pe crucea Albelor Siberii !

! nimic nu poate-a mă-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme...
de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am văzut de-atîta vreme,
dar nu bătrîn, dar nu dement, n-aş vrea să-mi pari acum un altul,
Tu care trupul mi-ai făcut tare şi neted ca asfaltul !

! poate de-acum, nu mai e mult şi în Siberia ni-i drumul,
la tine doar mă mai gîndesc cît ţine şi ne-o ţine-acumul,
fiul vîndut şi schingiuit ce gînd să-ţi mai trimită ţia?
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !

! de cincisprezece ani nu ştiu, nu ştiu nimic de tine, Tată,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecată...
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura...
val roş de sînge şi acum tot îmi mai podideşte gura !

! Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia
Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia !


4 Cezar Ivănescu

Către discipoli (CXCVI) (Mirungere)

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge!

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
privesc şi, Doamne, ştiu că-ai să repezi
zăvozii tăi de-acolo să mă-alunge
că-n Sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge,
că-n sufletele noastre nu mai crezi
că mai presus ca Lumea pot ajunge !

! nu crezi că nu m-am sfărîmat de tot
cînd ţi-am strigat cu jale de pe cruce
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
şi tu ne-ai părăsit şi-acum socot
că părăsirea ta a spaimă-aduce,
ţi-i spaimă să întîmpini, te-nspăimînţi
să-ntîmpini iar ca Dumnezeu cel viul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul
pe-acel ce urlă cu genunchii frînţi
şi-ţi scuipă-n faţă sîngele ca Fiul !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nici raza cea de lună nu străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu,
acolo Domnul fiul blînd şi-l unge
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge,
spre-a-l răstigni şi-nsîngera mereu,
Soarele-l arde, floarea îl străpunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
nicicînd acolo nu voi mai ajunge,
acolo unde stă sufletul meu,
acolo unde Domnul Fiu-şi unge
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge,
spre-a-l coborî şi-nsuliţa mereu,
de-acolo nimeni n-o să-l mai alunge !

! acolo unde stă Sufletul meu
ca un Copil Divin cu gene lunge
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge,
la care eu, copil, privesc mereu,
Sufletu-ţi, Doamne, nu mă poate-ajunge!

! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău,
pe Domnul meu îl cînt, care mă frînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge,
sînt mai presus de Tine, Fiul Tău,
Tatăl al meu şi-al lacrimei de sînge!

! sfinţească-se Împărăţia Ta
în care trupul meu ca trandafiru-i,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsorea mea te-mbrac şi mirui,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsoarea mea te-mbrac şi mirui !

! picioarelor le-aştern covor de plîns
şi Lumea ţi-i covor la dulci picioare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare,
cît încă Lumea toată nu s-au strîns
precum un sul cu scrieri a mirare !

! cînd izbăvit de Cel Viclean şi Rău
trăgînd pe lume stol de corbi şi coarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,
îndură-te de-acum de Fiul Tău
cînd Sufletul lui Lumea o resoarbe,!

! şi în singurătatea lui dintîi,
suspinul doar al lui ne mai ajunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge,
Suflete-al meu de-a-pururea rămîi
ca un Copil Divin cu gene lunge!


4 Cezar Ivănescu, Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, Bucureşti, 2000