Terra paterna (fragment)

Tu, care iubeşti toamna,
te bucură, e toamnă,
fără-ndoială toamnă
şi toamna a venit.

În propoziţii sacre
îţi amintesc de toamnă,
îţi amintesc de toamna
căci toamna-s fericit.

Tu, care iubeşti toamna,
augustă doamnă albă,
a sînului tău galbă
acum s-a rotunjit.

Tu, care iubeşti toamna
cu braţele-amîndouă,
dacă n-ar fi şi toamnă
eu cred c-aş fi murit.

Tu, care iubeşti toamna,
şi căreia-i eşti roabă
cu mînurile tale
ţinîndu-ţi sîni fierbinţi.

Tu, care eşti regină
a toamnei cea din Sabba,
te-ai arătat cu toamna
copil-copilă-prinţ!

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu care iubeşti toa-

Tu în mijlocul toamnei
ai stat fără greşală
ca sîngele ce-l spală
în lacrimi inima.

Şi mi-ai vorbit de toamnă
plimbîndu-ne în toamnă
pierduţi în toamna care
de-acum ne întomna.

Tu, care iubeşti toamna
tu, sînge şi tu, rouă,
cu braţele-amîndouă
de aur şi de nea.

Pe tine însăţi blîndo
tu te-ai cuprins pe tine
să nu te pierzi în toamnă
tăcut în preajma mea.

Tu, care iubeşti toamna
ca toamna eşti frumoasă
fără vestmînt rămasă
tu, care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna,
ca untdelemnul-suflet,
tu-asemenea la umblet
cu toamna vii ca ea.

Balsam şi voluptate
vii din singurătate
şi creşti ca moartea-n carne
ca moartea-n carnea mea.

Tu, adorata toamnei,
tu pari crescută numai
în toamnă şi care bruma-i
priivirea ta.

Te uită-n lungul toamnei
e toamnă, numai toamnă
şi norii galbeni sfarmă
miros ca tămîia.

Femeie care-alături
mă însoţeşti în toamnă,
te bucură de toamnă,
perechea sfîntă-a ta.

„Tu ochilor mei astru
şi firii mele soare
angelica mea soră
şi pasiunea mea!“

Cădelniţează crînguri
din stinsele potire
parfum de peste fire
de sfîntă dezbrăca-

Tu care iubeşti toamna
sfios precum un mire
veşnică primenire-ţi
alină inima.

Veşnică despuiare
de-a cărnii întristare
sieţi redîndu-ţi veşnic
suflet care nu moa-

Tu, care iubeşti toamna,
şi eşti ca toamnă sfîntă,
domniţă, dezmormîntă-ţi
potirul sfînt şi bea.

Bea-ţi doar într-un răsuflet
licoare-acelui suflet,
reumple-te de tine,
otravă luminoa-

Tu, care iubeşti toamna
şi toamna te adoră,
angelica mea soră
şi pasiunea mea!

Tu care iubeşti toamna
cu bolta ei rozalbă,
muntáriţa mea albă
din prunduri şi bîrga-

Din prunduri şi bîrgaie,
muntáriţă bălaie,
în mine eşti ca toamna,
pe nevăzutulea.

Îţi porţi prea mîndru portul,
statura ta-ntru-totul
în dalba ei aură
sfinţenie-i şi măsură.

Tu, care iubeşti toamna,
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Căci reînvietoare
în carnea ta, nu moare
legenda cărnii, floare
de amarant şi nea.

Tu, care iubeşti toamna
şi ceriuri şi cerime,
ca tine nu e nime,
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi-ţi gîlgîie în toamnă
în gît strigări de jale
precum ai învăţat.

În munţii tăi ţinută
ca-n sînuri de gigantă
ce-n sînge a nemorţii
licoare ţi-au turnat.

Nu poate decît astfel
să strige, să invoce
pîlpîitoarea-ţi voce
cu plînsul apriat.

Tu, care iubeşti toamna,
o, nu-i lăsa să moară
pe-acei, pe-aceia care
de noi s-au depărtat.

Căci mor aceia care
nu ştiu cum să nu moară
şi sufletul şi carnea
pieirii-au lepădat.

Tu, care iubeşti toamna
surora mea, chip galeş
în lălăituri, jaleş
tu care iubeşti toa-

Tu, care iubeşti toamna
şi n-ai altă avere
decît această boltă
blînd frate celestin.

Tu, care iubeşti toamna,
iubirea-i elixirul
şi toată amintirea
trupului tău divin.

Tu, care iubeşti toamna
şi faţă către faţă
ai cunoscut pe-aceea
avară la poveţi.

Tu, care iubeşti toamna,
şi trupul pe de-a-rostul
i-l ştii, cerească hartă,
adorator înveţi.

Drum pacinic sieşi cale
şi pelerin ca buza
în carnea buzei tale
sieţi sărut deplin.

Tu care iubeşti toamna
prin grai de mult şi moaşte,
prin tine-oi recunoaşte,
domniţă, patria.

Tu, care iubeşti toamna,
şi n-ai altă avere
decît această boltă
drag frate celestin.
Tu, care iubeşti toamna-...

4 Cezar Ivănescu, Terra paterna (fragment),
Rod IV, Cartea Românească, Bucureşti, 1977